Niciodata nu mi-au placut masinile. Patru roti mi s-au parut prea multe.
Am primit un BMX albastru de la bunicul cand aveam 6 ani si m-au invatat vecinii sa merg pe bicicleta intr-un spatiu destul de ingust din spatele blocurilor. Nu au vrut sa imi dea roti ajutatoare, doar o mana pentru echilibru. Cand mi-am dat seama ca am reusit sa pedalez fara ajutor am simtit cum am devenit independenta, a fost cea mai frumoasa senzatie de pana atunci. Mai tarziu bunica a vandut BMX-ul fara sa ma intrebe si am fost suparata pe ea mult timp. Acum mi-a trecut.
Dupa o perioada de pauza l-am convins pe unchiul meu sa imi imprumute bicicleta lui cu coarne pe care am invatat sa merg fara maini ascultand muzica la Walkman prin parc. Asa m-am imprietenit cu primii biciclisti si cativa ani la rand am tot iesit impreuna. De la ei am invatat si cate ceva despre partea tehnica a bicicletei. Apoi, ca pedeapsa ca am stricat-o, unchiul mi-a interzis sa o mai folosesc si asa am ramas fara.
Peste tot pe unde ma plimb incerc sa gasesc o bicicleta. In Bucuresti mi-am cumparat o bicicleta destul de buna; apoi am lasat-o unui copil care isi dorea foarte mult sa pedaleze. In Franta am primit una gratuit de la niste oameni care tineau foarte mult la ea, dar au fost nevoiti sa o dea. A fost chiar o bicicleta rosie, mai veche, ce m-a ajutat sa invat Parisul, straduta cu straduta. Acum a ramas la un prieten roman care o foloseste si el cu placere. Revenita in capitala Romaniei l-am rugat pe unchiul meu sa imi dea bicicleta cu coarne de tot, cea care are aproximativ 12 ani si inca functioneaza dupa reparatii minore.
De cate ori ies, mijlocul meu de transport este bicicleta cu coarne, numita si ironic “Furia Mov”. Ma simt foarte libera in traficul greu din Bucuresti. Vant, ploaie, nu conteaza, prefer sa imi murdaresc hainele, dar sa ajung la timp si sa stiu ca nu depind de niciun autobuz.
Azi incerc sa conving cat mai multi oameni sa isi cumpere o bicicleta. Bicicleta este o adaptare.
0 comments:
Post a Comment